editia curenta - Anul XI, nr. 4, 2018 - Apare lunar
prima pagina | despre noi | arhiva | aboneaza-te | contact

Elena Udrea a primit premiul FIJET pentru sprijinirea turismului românesc

Elena_Udrea_2.jpg

Ministrul turismului, Elena Udrea, a fost premiata, pe 24 martie, de Federatia Internationala a Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism (FIJET), pentru sprijinirea turismului romanesc si a relatiilor cu FIJET.
In al doilea sau an de existenta, dupa ce s-a implicat profund in
castigarea de catre Romania a celor trei „Mere de Aur”, ale turismului romanesc, Clubul Presei de Turism din Romania a decernat Trofeul ”SPLENDENS” unor personalitati care s-au evidentiat in promovarea sau dezvoltarea turismului romanesc.
Invitati de onoare ai galei au fost Elena Udrea, Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, presedintele FIJET, Tijani Haddad, deputat in Parlamentul Tunisiei si fost ministru al Turismului in aceasta tara, membri ai Corpului Diplomatic al tarilor Uniunii Europene si ai altor tari cu traditie turistica, membri ai Comitetului Executiv al FIJET.
Splendens.jpg 
Tot saptamana trecuta, FIJET a mai premiat si presa locala de turism precum si cele mai importante companii care promoveaza turismul romanesc. Pentru presa de turism s-au diferentiat sase categorii: Televiziune, Radio, Cotidian, Agentii de presa / Internet, Periodice / Literatura turistica, Fotografie / Film, in timp ce categoriile Industriei turistice au fost: Industrie hoteliera, Travel, Restauratie, Transportatori, Invatamant profesional / Balneo si Turism rural.
Trofeul pentru sectiunea de televiziune a fost adjudecat de catre campania “Restaurare” – coordonata de Georges Boisnard si Ruxandra Tuchel, in timp ce Stela Popa , de la Radio Basarabia, RRI, a castigat premiul destinat sectiunii Radio. Cel mai bun jurnalist de articole turistice s-a dovedit a fi Teodora Trandafir, de la Evenimentul Zilei, iar Mihai Ogrinji, redactor la Romania Pitoreasca, a luat trofeul pentru literatura turistica.
Cel mai bun premiu pentru fotografie s-a dus la Radu Sigheti, de la “Reuters” Romania.
La sectiunea Agentii de presa / Internet, unde au fost nominalizati jurnalistii Liviu Iancu, de la agentia Mediafax, Diana State, de la iturism.ro si Georgiana Leanca, de la Acasa.ro, trofeul a fost acordat Georgianei Leanca, division coordinator pentru sectiunea de turism a portalului Acasa.ro.
Din categoria Industrie Turistica s-au facut remarcati Yilmaz Yildirimlar – Hotelul Radisson Blu, Lucia Morariu – Eximtur, Turism intern, Alin Burcea – Paralela 45, Outgoing, Dr. Ion Pusca – Casa Vinului Dr. Pusca, Faclia, Aurel Pau – Asociatia “Sibiel 2001”, Florentina Ivan si Gheorghe Racaru, de la Blue Air, precum si Razvan Pirjol, de la Turism Hoteluri Restaurante, toti fiind recompensati cu cate un trofeu Splendens.Partenerul Oficial al PressTour FIJET Romania este Invitation Romania Travel.(Izabela Sirbu)
Golden_Apple1.jpg 

Salveaza acest articol   del.icio.us | digg.com | slashdot.org | technorati.com | reddit | facebook | stumbleupon

 

nume foto

 


crestere-grafic-538x332_1.jpg

ROBOR LA TREI LUNI 3,17%
ROBOR la şase luni a crescut la
3,44%, faţă de 3,43%, nivelul
anunţat pe 11 oct. de BNR şi atinge cea mai ridicată
valoare din 24 august 2018.


talon_de_pensie.jpg

GUVERNUL A APROBAT PROIECTUL
NOII LEGI A PENSIILOR

​​Proiectul noii legi a pensiilor a fost aprobat în ședința de guvern de miercuri și va fi trimisă în Parlament, a anunțat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. 

„Nicio pensie nu ca scădea după recalculare. Nu se modifică vârsta standard de pensionare și nici stagiul de cotizare", a spus aceasta. 

Vasilescu e precizat că printre noutățile aduse de proiect se numără cea privind introducerea masteratului şi doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, pentru fiecare an de perioadă asimilată urmând a se acorda câte 0,25 de puncte. (continuare la Bănci și macroeconomie) 

Powered by
alsys_data1.jpg
alsystravel_logo.jpg

 




Golden_Apple1.jpg


http://hoteluri.2ro.ro/Hoteluri/Bucuresti/
www.besthotels.ro
www.pensiunivaleaprahovei.ro
www.pensiunideltadunarii.ro
www.konkurs.ro
www.HelloRomania.eu
http://www.hotel-dana.ro/ro/index.htm
http://www.hotelsplendid.ro/
www.besthotels.ro

"TOP 10 AGENTII" - luna octombrie       

EXIMTUR
-
afaceri corecte
PARALELA 45
- oferta superdiversificata
CHRISTIAN TOUR
- agresivitatea promovarii
SIMPA TURISM
- grija pentru tabere de vacanta
ROMANTIC TRAVEL

- poezia ofertelor
EUROLINES
- organizarea nemteasca
TRAVEL PLANNER
- perseverenta in calitate
ANA HOTELS
- luxul ofertelor SPA
TRANSILVANIA TRAVEL
- desprinderea de conventional
SINDROMANIA
- traditie in grija pentru sanatate

 



anews.gif
www.infotravelromania.ro
www.ulisetour.ro
www.pensiunideltadunarii.ro
http://www.mccc.mc/
http://www.romantictravel.ro
www.ramadaresortbudapest.hu
www.travelplanner.ro

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti

Miliardarii rusi se vor relaxa pe o insula privata

Miliardarii rusi vor putea locui pe propria insula nenaturala in Marea Neagra, informeaza site-ul postului de televiziune britanic Sky News. Constructia va incepe anul viitor pe o ampla si lux... mai multe detalii

Inscrie-te pentru newsletter

Aboneaza-te acum!