editia curenta - Anul XI, nr. 4, 2018 - Apare lunar
prima pagina | despre noi | arhiva | aboneaza-te | contact

Capitala ecologica a lumii 2010 - Stockholm

Mediu.jpg
Comisia Europeană a desemnat oraşul Stockholm capitala europeană „verde“ în 2010, datorită mai multor iniţiative ecologice luate de municipalitate.

Sistemul de epurare a apelor, reducerea nivelului de zgomot, gestionarea integrată a deşeurilor sau taxe care să ducă la evitarea aglomerării spaţiilor publice sunt numai câteva dintre măsurile pentru care forul european a decis acordarea acestui titlu pentru capitala Suediei. Titulatura de capitală „verde“ a Europei promovează mediul urban ecologic şi recunoaşte eforturile depuse de autorităţile locale pentru rezolvarea problemelor de mediu şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor. Stockholm va fi capitala „verde“ a Europei pe tot parcursul anului 2010. În 2011, acelaşi titlu va fi acordat oraşului Hamburg. Potrivit oficialilor Comisiei Europene, decizia a fost luată având în vedere măsurile luate de nemţi pentru reducerea consumului de energie în clădirile publice.
RBL 

ANUL 2010 VA FI CEL MAI CALD DIN ULTIMUL DECENIU
Celebrul Institut Meteo Metoffice din Londra, a publicat estimarile privind vremea din anul 2010. Se pare ca ar putea fi unul dintre cei mai calzi ani din istorie.
Climatologii britanici considera ca temperatura medie globala va fi cu aproape 0,6 garde peste media din anii 1961-1990. Temperatura estimata va fi de 14,58 de grade, mai mare decat cea din 1998, 14,52. Anul 1998 este considerat cel mai cald an din istorie, un an in care s-a manifestat fenomenul global El Nino.
In ultimii zece ani, Institutul Metoffice face publice astfel de estimari anuale ale temperaturii medii globale, iar marja de eroare este de 0,06 grade celsius. Concluziile sunt sumbre: anul 2010 va fi mai fierbinte decat cel pe care tocmai l-am incheiat. Efectele cresterilor temperaturii medii globale devin din ce in ce mai greu de controlat. Teritorii intregi de pe glob vor disparea sub apele oceanelor, iar fenomenele meteo extreme vor deveni tot mai frecvente.
ANUL 2010 VA FI ANUL BIODIVERSITATII
Motivul pentru care 2010 va fi declarat Anul International al Biodiversitatii este declinul ecosistemelor. In ultimele decenii, impactul omului asupra ecosistemelor naturale s-a accentuat ingrijorator. Expertii estimeaza ca numarul speciilor cunoscute a scazut cu 40 la suta, fata de anul 1970.
CAZARE LA STOCKHOLM

OFERTE TURISTICE Suedia Stockholm

» CIRCUIT SCANDINAVIA - RUTA DE .. 1198 EUR
» Reducere CIRCUIT SCANDINAVIA 2.. 1155 EUR
» Reducere CIRCUIT SCANDINAVIA 1.. 850 EUR
» Budapesta-Malmo 65 EUR
» Budapesta-Stokholm(Skavsta) 39 EUR

Salveaza acest articol   del.icio.us | digg.com | slashdot.org | technorati.com | reddit | facebook | stumbleupon

 

nume foto

 


crestere-grafic-538x332_1.jpg

ROBOR LA TREI LUNI 3,17%
ROBOR la şase luni a crescut la
3,44%, faţă de 3,43%, nivelul
anunţat pe 11 oct. de BNR şi atinge cea mai ridicată
valoare din 24 august 2018.


talon_de_pensie.jpg

GUVERNUL A APROBAT PROIECTUL
NOII LEGI A PENSIILOR

​​Proiectul noii legi a pensiilor a fost aprobat în ședința de guvern de miercuri și va fi trimisă în Parlament, a anunțat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. 

„Nicio pensie nu ca scădea după recalculare. Nu se modifică vârsta standard de pensionare și nici stagiul de cotizare", a spus aceasta. 

Vasilescu e precizat că printre noutățile aduse de proiect se numără cea privind introducerea masteratului şi doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, pentru fiecare an de perioadă asimilată urmând a se acorda câte 0,25 de puncte. (continuare la Bănci și macroeconomie) 

Powered by
alsys_data1.jpg
alsystravel_logo.jpg

 




Golden_Apple1.jpg


http://hoteluri.2ro.ro/Hoteluri/Bucuresti/
www.besthotels.ro
www.pensiunivaleaprahovei.ro
www.pensiunideltadunarii.ro
www.konkurs.ro
www.HelloRomania.eu
http://www.hotel-dana.ro/ro/index.htm
http://www.hotelsplendid.ro/
www.besthotels.ro

"TOP 10 AGENTII" - luna octombrie       

EXIMTUR
-
afaceri corecte
PARALELA 45
- oferta superdiversificata
CHRISTIAN TOUR
- agresivitatea promovarii
SIMPA TURISM
- grija pentru tabere de vacanta
ROMANTIC TRAVEL

- poezia ofertelor
EUROLINES
- organizarea nemteasca
TRAVEL PLANNER
- perseverenta in calitate
ANA HOTELS
- luxul ofertelor SPA
TRANSILVANIA TRAVEL
- desprinderea de conventional
SINDROMANIA
- traditie in grija pentru sanatate

 



anews.gif
www.infotravelromania.ro
www.ulisetour.ro
www.pensiunideltadunarii.ro
http://www.mccc.mc/
http://www.romantictravel.ro
www.ramadaresortbudapest.hu
www.travelplanner.ro

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti

Miliardarii rusi se vor relaxa pe o insula privata

Miliardarii rusi vor putea locui pe propria insula nenaturala in Marea Neagra, informeaza site-ul postului de televiziune britanic Sky News. Constructia va incepe anul viitor pe o ampla si lux... mai multe detalii

Inscrie-te pentru newsletter

Aboneaza-te acum!