editia curenta - Anul XII, nr. 3, 2019 - Apare lunar
prima pagina | despre noi | arhiva | aboneaza-te | contact

Interviu cu Alin Burcea

poza_Alin_Burcea_5_1.jpg
Alin Burcea
 este probabil unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din România. Are un business profitabil, de fapt conduce una dintre primele agenții de turism din România, are o familie de invidiat, un spirit mucalit și vocal ce-i face pe toți să se simtă bine în compania lui.

Despre business am tot aflat, însă nu știam mare lucru despre omul care stă în spatele fotoliului de CEO al agenției de turism Paralela 45. Așa că i-am trecut pragul, dar nu la birou, ci acasă. L-am găsit împreună cu familia și cu cei 4 câini ai familiei, extrem de ospitalieri și drăguți.

Alin Burcea și Ruxandra Burcea sunt căsătoriți de 25 de ani și au împreună o fiică, Ioana, pe care au educat-o într-un spirit extrem de pământean și de bun simț, fără nici un fel de fiță de copil de ban gata.

Ioana a terminat facultatea de marketing la Londra iar apoi le-a cerut părinților săi răgaz un an de zile, dar nu pentru a călători, ci pentru a-și urma o pasiune: a făcut școala de patiseri la Paris. Acum lucrează în biroul de marketing al agenției și este un fel de om bun la toate, cel puțin până va învăța toate dedesubturile unei afaceri de o asemenea amploare.

Citește aici un interviu foarte frumos în care Ioana Burcea povestește despre experiența sa la școala de patiseri din Paris.

Ruxandra Burcea conduce Chicco în România, unul dintre cele mai cunoscute branduri de puericultură pentru copii.

Împreună sunt familia Burcea și par să formeze familia perfectă pentru că sunt prieteni. Urmăriți un interviu sincer cu Alin Burcea, iar la final, un video cu întreaga familie în fața unor întrebări simpatice.

https://life.ro/wp-content/uploads/2019/01/DSC00335-800x534.jpg

Sunteți un om bogat?

Nu sunt sărac.

Care e cea mai valoroasă proprietate cu sau fără ghilimele, a dumneavoastră?

Cred că o să fie noua casă în care ne mutăm. O să fie valoroasă și la propriu și la figurat. O să fie casa noastră de suflet. E o casă veche din 1938 care are și o poveste și o istorie a ei, o casă pe care am renovat-o. Întâmplarea face că taică-meu când a văzut-o prima dată „a căzut în cap” pentru că la două numere mai încolo a stat el în gazdă când era student la arhitectură.

Vă amintiți, când erați mic, ce meserie vă doreați?

Da, voiam să mă fac actor. M-am și pregătit pentru asta, dar nu m-am mai făcut.

De ce? Nu v-au lăsat părinții?

Ba da, dar am avut o discuție cu taică-meu, prin clasa a XI-a și am ajuns la concluzia că e mai bine să încerc întâi la ASE. Pe vremea acea erau 8-10 locuri la actorie, iar șansa ca să pici din prima era mare; de obicei se intra cam din a treia încercare. Taică-meu a spus: „dă la o facultate, faci 4 ani facultatea respectivă și apoi dai la teatru. E ca și cum ai stat 3-4 ani pe bară”. În plus, mai era și problema că făceam armata lungă: cei care erau studenți făceau 9 luni armata, ceilalți 1,6 ani.

Iar când am discutat cu taică-meu ce să facem, m-am dus către turism din niște motive obiective. În primul rând îmi plăceau limbile străine, vorbesc mult, iar taică-meu, arhitect fiind, lucrase câteva hoteluri mari și mi-a zis că e un drum bun la turism cu mai multe șanse să plec în străinătate – pe vremea aceea nu prea se putea ieși din țară.

Și așa am ales turismul și am și intrat la Facultate.

Și apoi nu ați mai încercat la teatru?

În toată perioada asta am lucrat în teatru. În Teatru de Revistă, nu în alte teatre. Eu mi-am luat atestat de artist liber profesionist cu Școala Populară de arte, iar cu acest atestat câștigam 200 de lei net pe spectacol. Dacă aveam 20 de spectacole pe săptămână, luam 4000 de lei.

Lucram vara ospătar la mare, iar apoi la Paradis (un bar de noapte) unde aveam spectacole. Câștigam bani frumoși.

Iar după anul II, din iarnă, am lucrat la un bar în București. Mă duceam cu autobuzul la barul de noapte, spuneam numărul și mă întorceam acasă.

https://life.ro/wp-content/uploads/2019/01/DSC00340-800x534.jpgFoto: Raduly Laszlo

Făceați un fel de stand-up, nu?

Nu era stand-up ca acum, dar erau momente scrise de mine, spuse de mine.

Am făcut o mulțime de spectacole și așa nu am mai dat la Teatru.

Care sunt 3 cele mai frumoase amintiri din copilărie?

1.Ion Creangă

2.Nu mai știu. Cele mai multe amintiri le am de la țară pentru că eu am crescut la țară, în Ștefănești, Argeș. Acolo stăteau bunicii mei, dar nu pot să nominalizez anumite amintiri. Totul era frumos. Chiar am obsesia asta să mai trec din când în când pe acolo. Când ajung la Pitești, dau o fugă până acolo.

Erați un elev tocilar sau prindeați din zbor la ore?

Nu există să prinzi din zbor la ore, dar nici tocilar. Cred că sunt deștept, nu cred că sunt prost și atunci învățam normal. Am învățat bine, dar preferam să mă duc să mă joc decât să învăț, ca orice copil. Însă am fost pus pe linie în clasa I de către taică-meu, iar apoi nu a mai fost nevoie să mă verifice nimeni.

Îmi aduc aminte când învățam să-l fac pe „j” și eu tot nu făceam cum îmi arăta el, iar el a țipat la mine.

Cred că m-a bătut de 4 ori în viața mea, în rest mă amenința.

Și de ce v-a bătut? Meritat?

Odată, cred că eram clasa a VII-a, stăteam în Militari și aveam un prieten pe care l-au lovit golanii. Eu am luat un par și m-am luat după ăia. Am dat cu parul în vreo doi dintre ei și am început să-i înjur. Blocurile erau foarte apropiate și când îl băgai pe unul în aia a mă-sii, se auzea de parcă ești în sala de spectacol.

A venit taică-meu, m-a auzit, m-a așteptat acasă și m-a luat la bătaie ca să nu mai înjur. Apoi, îmi amintesc că intrasem la facultate și eram în vizită la niște rude, iar la masă, tata le povestea ce mândru era el că-i bătusem eu pe golanii ăia. Și eu zic: „bine mă, tu ești mândru și pe mine m-ai bătut atunci…”. Și mă bătuse cu cureaua militară.

Mai aveți frați?

Mai am o soră mai mică care stă acum în Predeal cu ei.

Care este mirosul copilăriei?

Am un miros anume pe care mi-l aduc aminte. Bunicul meu, rămas orfan, a fost crescut de vărul lui, tot oltean, căsătorit cu o unguroaică. Iar vărul acesta și cu soția lui, tanti Piroska, stăteau în Pitești, foarte aproape de Ștefănești. Și îmi amintesc când mergeam la tanti Piroska care stătea într-o casă veche bătrânească, la etajul 1, de cum intram pe poartă simțeam mirosul de prăjituri. Acum, când îmi aduc aminte de ea, imediat simt mirosul de prăjituri de atunci.

Se știe că nu zburați cu avionul. Cum și de ce s-a instalat această frică?

În timp ce avionul era în cădere, acum vreo 12-13 ani, sfântul Petru îmi făcea semn: „Gyere ide, Gyere ide” (Vino aici, în limba maghiară). Și nu m-am dus.

Serios acum. Veneam de la Milano, am avut escală la Budapesta și când am plecat de la Budapesta și la un moment dat, de unde erau în față stewardesele care vorbeau, le văd că se așază pe câte un scaun, își pun centura și tac. În momentul acela mi-a venit un miros de carne prăjită și nu mai vorbea nimeni. Apoi a anunțat pilotul că trebuie să ne întoarcem la Budapesta. Intrase o pasăre la motor.

Soția mea a vrut să aștepte avionul și eu am zis că nu mă mai urc. Și așa îmi era frică de obicei, după experiența asta nu am vrut să mă mai urc. Am luat un taxi până la Arad, iar de la Arad am luat alt taxi, de data asta românesc și am ajuns la Sibiu la socrii mei.

https://life.ro/wp-content/uploads/2019/01/20.jpg

Și soția a mers cu dumneavoastră?

Nu, ea cu avionul, ca familia regală, unul pe jos, altul pe sus.

Ne întoarcem puțin la cum ați cunoscut-o pe doamna Burcea și cum ați cerut-o în căsătorie?

Deci, da!

Cum? Erați colegi de facultate?

Da. Ea era foarte  frumoasă, așa este si acum. Cred că am chemat-o pe la ziua mea, am scos-o și la niște restaurante. Prima dată am invitat-o la restaurantul Minion.

După facultate eu am luat repartiție la Sibiu, ea era din Sibiu, dar ea a mai rămas un an în București. Când a venit și ea la Sibiu, acolo s-a declanșat sentimentul puternic.

În 1990 ea a plecat în Germania, cum pleca orice sibian care se respectă. A venit apoi în 1991, de Paște, ne-am adus aminte cât de mult mă iubește și apoi m-am dus în Germania. Am stat 3 săptămâni cu ea în Dusseldorf, apoi ne-am întors acasă și ne-am mutat împreună vreo doi ani.

Nici nu mai știu cum am cerut-o, cred că i-am luat un inel. A fost o discuție destul de scurtă, dar apoi am vorbit cu părinții ei și le-am explicat ce părere am eu și cum văd eu lucrurile. De fapt, discuția a fost mai mult cu părinții ei, iar în 1993 ne-am căsătorit.

https://life.ro/wp-content/uploads/2019/01/24-800x559.jpg

https://life.ro/wp-content/uploads/2019/01/17-1-800x569.jpg

Când ați făcut primul milion?

Până în anul 2000, cred, nu mai știu. Dar în business nu sunt neapărat bani cash.

Care credeți că sunt trei calități importante ale unui șef bun?

Sunt mai multe….

Trei?

În primul rând să se poarte frumos cu angajații. Cred că aceasta este o principală calitate, mai ales că mitocănia este la loc de cinste în România. Iar eu cred că dintre majoritatea agențiilor de turism din România, eu am oameni angajați de foarte mult timp. Am 5 persoane care au depășit 20 de ani în firmă.

A doua chestie este să fii foarte bine pregătit profesional pentru că nu poți să faci performanță dacă ești prost.

Iar a treia calitate: tenacitatea.

Poate fi considerată Paralela 45 un imperiu?

Exagerăm.

Care sunt plusurile Paralela 45 în comparație cu alte agenții de turism din România, în afară de vechime?

Da, la anul facem 30 de ani, dar nu ai zice că am 105 ani, nu?

E vorba de calitatea oamenilor și calitatea prestației. Noi nu mințim, iar calitatea produsului e dată de calitatea oamenilor. Iar la noi toți oamenii sunt între bine și foarte bine pregătiți.

Sunt companii care fac glumițe din astea: „vacanțe de 1 euro”. Este evident că e o minciună, dar românul cum e masochist, de multe ori pune botul.

Noi nu o să facem niciodată reclamă cu vacanțe de 1 euro. Iar dacă nu minți, ai repetitivi.

https://life.ro/wp-content/uploads/2019/01/DSC00375-800x534.jpgFoto: Raduly Laszlo

Vă e frică de internet?

Nu, din contră. Există o poveste care spune că agențiile de turism sunt atacate de internet. Nu. Dacă știi să folosești internetul, te ajută. Noii avem o vânzare online foarte mare și nu vreau să o spun, ca să nu stârnesc invidii.

Ce telefon aveți?

iPhone X, am primit cadou de la Moș Crăciun. Unii zic că trăiesc cu soția. Fals! Eu trăiesc cu astea două (și îmi arată telefoanele).

Care sunt cele mai folosite 3 aplicații din telefonul dumneavoastră?

Mail, Facebook, WhatsApp. Eu nu stau ca alte persoane din această cameră 3 ore pe zi pe Facebook, dar e bine să fii conectat.

Dumneavoastră postați pe contul de Facebook sau aveți administrator de cont?

Eu, normal. Ce mare șmecherie să postezi 3 lucruri pe zi? Oricum ar fi, îi sfătuiesc pe toți, mai ales pe oamenii de afaceri, atunci când publică, sub altă formă decât cea directă și verbală, să comunice ca și cum cineva le-ar urmări ceea ce scriu.

Ce muzică ascultați?

Ce muzică ascult eu, Ioana?

https://life.ro/wp-content/uploads/2019/01/6-1-800x534.jpg

Ioana: ACDC, Bee Gees, Hrușcă (Râde), Holograf.

Care este compozitorul de muzică clasică preferat? Aveți unul?

Hm, nu prea ascult eu muzică clasică.

Dar melodia de muzică lăutărească preferată? V-am văzut la o petrecere și știu sigur că aveți măcar una.

„I will give my days away, just to stay with you one day”. O știți? „Aș da zile de la mine să mai fiu o zi cu tine”.

(Râsete generale)

Mie îmi place muzica lăutărească veche, nu e petrecere fără Gabi Luncă, Fărămiță Lambru…

La ce concert ați fost ultima dată?

Nu mai știu, dar am fost cu Ioana la ACDC, îmbrăcat cu pantaloni și geacă de piele.

Și aveți bilete pentru vreun concert ce urmează să se întâmple?

Ioana: Ed Sheeran, dar nu știe.

Alin Burcea: Merg eu la Ed Sheeran? Nu m-aș duce chiar la concert. La Bon Jovi da.

Îmi puteți spune 3 destinații de vacanță preferate?

Năvodari și Predeal în România. Noi avem un apartament la Năvodari și mergem cu mare plăcere acolo, ba sunt înnebunit să stau cel puțin trei săptămâni pe vară acolo, iar la Predeal avem o casă pentru că acolo locuiesc și părinții mei.

În străinătate mergem în Franța, la Saint Tropez. Am fost de mai multe ori în ultimii ani, dar trebuie să găsești niște locații ca lumea, nu unde merg toți.

Chiar am avut un reproș că nu vorbesc decât despre planificarea vacanțelor. Că eu consider că trebuie căutate din timp, iar soția, ardeleancă întreabă: „Dar ce ne grăbim așa?”.

https://life.ro/wp-content/uploads/2019/01/15-800x540.jpg

Ioana: Noi știm ce facem în vara lui 2020.

Și unde vă duceți?

În America. Eu am însă problema că trebuie să-mi fac programarea din timp să ajung cu barca.

Dumneavoastră vă duceți cu barca înainte și fetele vin cu avionul?

Da, cu două săptămâni înainte. Nem problem.

Singur?

Singur și cu încă 3000 de oameni că vorbesc și eu cu oamenii aceia.

Anul acesta avem următorul program: ele pleacă la sfârșit de februarie în Sri Lanka, eu în martie plec să vizitez Egiptul cu barca.

Singur?

Și cu încă 2000 de oameni de pe vas.

În aprilie tocmai am făcut programul de Paște la Atena, în jur de 1 iunie, de ziua Ioanei suntem în Antalya. La sfârșit de iunie ne ducem la Saint Tropez vreo 10 zile și în septembrie mergem în Spania. Revelionul am stabilit că îl facem în România că aici e cea mai adevărată petrecere.

Îmi spuneți 3 feluri de mâncare favorite?

Tocăniță de cartofi, zacusca de la maică-mea… Noi când mergem la Predeal mâncăm două chestii: salată beouf și sarmale. Doamna mea, aici mănâncă o banană, un măr, dar când mergem pe la Sibiu mănâncă slănină, tobă, jumări, pastă de jumări…

Cum arată o zi perfectă?

În primul rând să nu fie frig pentru că nu-mi place frigul. O zi perfectă este aceea în care la birou ies lucrurile, dimineața când mă urc pe cântar să se afișeze puține kilograme, iar seara să stau cu această iubită doamnă și ne uităm la un film.

https://life.ro/wp-content/uploads/2019/01/23-800x546.jpg

Cum faceți când vă enervați?

Nu mă enervez.

Niciodată? Ioana pare că nu e de aceeași părere… (pe fundal se aude Ioana care prin unele grimase pare să-l contrazică pe tatăl ei).

Mă enervez din ce în ce mai rar. Sunt un agresiv controlat.

Și atunci când vă enervați? Ioana tot nu e de acord…

Ioana: Ei sunt total diferiți. Mama se enervează rar, dar atunci când se enervează trebuie să pleci din casă, să pleci din București. Tata se enervează, răbufnește, urlă și se calmează.

Care sunt pasiunile dumneavoastră?

Meseria pe care o fac și să călătoresc. Îmi face marte plăcere să planific vacanțele mele și ale familiei.

Ce vă face fericit?

Să știu că suntem sănătoși și toată lumea e bine.

Ioana să preia business-ul?

Nu are de ales.

Vă amintiți cea mai mare frică pe care ați avut-o când s-a născut Ioana?

Când s-a născut ea îmi era frică să nu fie vreo problemă. Îmi aduc aminte că l-am și amenințat pe domnul doctor. Soția mea a fost la un medic celebru care a dispărut cu o lună înainte de a se naște Ioana. A trebuit să mergem la un prieten de-al nostru și am avut o discuție cu el: „Fii atent! Îți riști viața. Să nu fie vreo problemă că de la etajul 3 zbori”.

https://life.ro/wp-content/uploads/2019/01/18-copy-800x533.jpg

Care sunt 3 dintre cele mai valoroase calități ale Ioanei?

Structural e un om bun, e un om cumsecade, se poartă frumos cu oamenii – de exemplu, în prima ei zi oficială la birou, le-a luat colegilor câte un mic cadou – nu are figuri, fițe, dar așa a fost crescută pentru că cea mai importantă avere este cea din capul ei. Iar atunci când își pune ceva în cap, e foarte tenace.

Eu trebuie să o învăț că atunci când trebuie să conduci un business, nu faci numai ce îți place. Și mie mi-ar plăcea să fac numai ce-mi place, dar nu e așa.

E pregătită Ioana să primească pe mână Paralela 45?

Încă nu, în nici un caz. Ea nici măcar nu e șefă de echipă.

Ce post ocupă ea acum?

A făcut Facultatea de marketing la Londra și face parte din echipa de marketing.

Ioana: echipa are un director de marketing, iar eu sunt precum copiii de mingi, fac de toate. Trebuie să învăț cum funcționează lucrurile în cadrul firmei și îmi doresc să mă plimb prin toate departamentele.

Sunteți un tată gelos?

Pe cine să fie gelos? Nu, cum să fiu gelos?!

https://life.ro/wp-content/uploads/2019/01/DSC00388-800x534.jpgFoto: Raduly Laszlo

Dar un soț gelos?

Nu (și se uită la pumnul dumnealui).

Ce spuneți doamna Burcea?

Ruxandra Burcea: Nuuuuuu, nici vorbă….

Salveaza acest articol   del.icio.us | digg.com | slashdot.org | technorati.com | reddit | facebook | stumbleupon

 

nume foto

Oferte litoral Romania

 

 

bcr_sm.jpg
BCR, banca țării, a obținut un profit net de peste 1,2 miliarde de lei (258 milioane euro) în 2018, în creștere cu 80% față de anul precedent, pe baza rezultatului operaţional solid, a costurilor de risc reduse şi a performanțelor ridicate pe toate liniile de business. Cei puternici, nu se tem de ”taxa pe lăcomie” !
Sergiu_Manea_CEO_BCR.JPG
carduri_raiffeisen_jpg.png

Raiffeisen Bank a depasit pragul de 500.000 de carduri de credit, iar o alta noutate implementata in noiembrie este acordarea pe loc a cardurilor de credit in agentiile bancii sau in locurile special amenajate (cum sunt birourile mobile din magazinele eMag).        
 -----------------------------------------         

gettyimages_161098010_640x640.jpg

UPDATE: S&P confirmă la ”stabil” perspectiva ratingului pentru România. Se confirmă, încă o dată, că ratingul unei țări este similar cu ratingul celei mari mari bănci comerciale din sistem, respectiv BCR, banca țării, carea obținut un profit net de peste 1,2 miliarde de lei (258 milioane euro) în 2018, în creștere cu 80% față de 2017, pe baza rezultatului operaţional solid, a costurilor de risc reduse şi a performanțelor ridicate pe toate liniile de business.Standard & Poors’s, agenție de rating a riscului de credit, a păstrat la BBB- ratingul de țară al României, sub pretextul că mai așteaptă două săptămâni să vadă ce se întâmplă în țară. Normal să aștepte, când președintele Klaus Iohannis refuză să promulge Legea Bugetului.        
------------------------------------------        
Raiffeisen Bank lansează campania de comunicare a fondului
de pensii facultative (pilon 3) Raiffeisen Acumulare, încă o inițiativă care se adaugă celor din 2018: creșterea numărului de agenți de marketing (iunie 2018) și scăderea comisionului de
administrare (octombrie 2018).(mai mult la Bănci și macro)
raiffeisen_acumulare_pensii_p_f.jpg
raiffeisen_02.jpg

Powered by
alsys_data1.jpg
alsystravel_logo.jpg

Transferurile financiare pentru postările publicitate pot fi făcute
în contul RO64 RNCB 0281090594410001, BCR Floreasca - Media News Net SRL, J40/16178/29.08.2007, C.I.F. RO 22329021. Veți primi factura în format electronic. Va rugam semnalați transferul financiar la adresa breakingnewsjournal77@gmail.com  Tel. 0722.601.195


www.besthotels.ro
www.pensiunivaleaprahovei.ro
www.pensiunideltadunarii.ro
www.konkurs.ro
www.HelloRomania.eu
http://www.hotel-dana.ro/ro/index.htm
http://www.hotelsplendid.ro/
www.besthotels.ro

"TOP 10 AGENTII" - luna februarie       

EXIMTUR
-
afaceri corecte
PARALELA 45
- oferta superdiversificata
CHRISTIAN TOUR
- agresivitatea promovarii
SIMPA TURISM
- grija pentru tabere de vacanta
ROMANTIC TRAVEL

- poezia ofertelor
EUROLINES
- organizarea nemteasca
TRAVEL PLANNER
- perseverenta in calitate
ANA HOTELS
- luxul ofertelor SPA
TRANSILVANIA TRAVEL
- desprinderea de conventional
SINDROMANIA
- traditie in grija pentru sanatate

Pomme_dOr1.jpg
www.infotravelromania.ro
www.ulisetour.ro
www.pensiunideltadunarii.ro
http://www.mccc.mc/
http://www.romantictravel.ro
www.ramadaresortbudapest.hu
www.travelplanner.ro      

Miliardarii rusi se vor relaxa pe o insula privata

Miliardarii rusi vor putea locui pe propria insula nenaturala in Marea Neagra, informeaza site-ul postului de televiziune britanic Sky News. Constructia va incepe anul viitor pe o ampla si luxoa... mai multe detalii

Schimbări în managementul DPD

  DPD Romania, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata locala de coletarie si curierat expres, anunta schimbari strategice in echipa de conducere. Danail Danailov, membru al C... mai multe detalii

Grupul VELUX câștigă aurul la prestigioasa competiție internațională EPICA Awards

Grupul VELUX câștigă aurul la prestigioasa competiție internațională EPICA Awards, singurul premiu creativ jurizat de jurnaliști, pentru campania intitulată „The Indoor Generation - Ge... mai multe detalii

Alfredo Seafood obține certificarea MSC

Alfredo Seafood,una dintre cele mai importante marci din Romania, sub a carei denumire sunt importate si distribuite produse din peste si fructe de mare, anunta obtinerea certificarii MSC (Marit... mai multe detalii

Penalitățile comerciale pot fi supuse TVA

Companiile care închiriază proprietăți sau prestatorii de servicii pe bază de abonament precum:telecomunicațiile (telefonie, internet, televiziune), utilitățile publice, publicațiile e... mai multe detalii

Tren direct Cluj-Viena, din 9 decembrie

De duminică circulă un tren direct între Cluj şi Viena şi vestea este bună, fiindcă România este tot mai izolată din punct de vedere feroviar şi trenurile internaţionale sunt în declin.... mai multe detalii

Propunerea Directivei UE. Impozitarea activitaților digitale

Autor: Alexander Milcev, Partener, Liderul Departamentului de Asistență Fiscală și Juridică, EY România La nivel european, asistăm la o dezbatere aprinsă între statele membre pe pr... mai multe detalii

AmCham cere retragerea OUG propusa de MFP

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania) a anunţat, miercuri, că solicită retragerea imediată a proiectului de Ordonanţa de Urgenţă privind noile măsuri fiscale anuntaţe ... mai multe detalii

Acțiunile Erste Bank și Raiffeisen Bank, prăbușire la Bursă

Acțiunile proprietarului BCR, grupul austriac Erste Group Bank AG, și cele ale rivalului Raiffeisen Bank International se depreciază puternic miercuri, după măsurile anunțate de Guvernul Rom... mai multe detalii

Guvernul mdifică pragul dobanzii raprtat la ROBOR

Activele băncilor vor fi impozitate dacă nivelul ROBOR va depăși nivelul de 2% a anunțat, vineri, premierul Viorica Dăncilă, în ședința de guvern în care a fost aprobată ordonanța cu&n... mai multe detalii

CC investigheaza bancile comerciale

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație la băncile comerciale pentru a vedea dacă între acestea există înțelegeri ilegale privind concurența pe piața liberă. CC a făcut public... mai multe detalii

CTP castiga premiul Best Warehouse Developer

CTP, cel mai mare dezvoltator si administrator pe termen lung de parcuri industriale si logistice premium din Romania si Europa Centrala si de Est, isi reconfirma pozitia de lider al pietei loca... mai multe detalii

Bancpost nu mai există

De la 1 ianuarie 2019, Bancpost nu mai există, după ce a post preluată prin fuziune prin absorbție de Banca Transilvania. Managementul BT a dat un mesaj clienților. „Suntem bucu... mai multe detalii

Rezervele internaíonale ale României, 36,8 miliarde euro

La 31 decembrie 2018, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 33.065 milioane euro, față de 32.531 milioane euro la 30 noiembrie 2018. În cursul lunii au... mai multe detalii

Monede dedicate preluării președinției UE

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de07  ianuarie 2019, Banca Naţională a României va lansa în circuitul ... mai multe detalii

Directorul Băncii Mondiale a demisionat

Jim Yong Kim si-a prezentat demisia din functia de presedinte al Bancii Mondiale, pentru a lucra in sectorul privat. Informatia a fost confirmata de surse citate de publicatiile The Gu... mai multe detalii

INS a revizuit dinamica de creștere a economiei

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în sus, vineri, de la 4,3% la 4,4%, pe seria brută, creşterea economică din al treilea trimestru al anului trecut, faţă de aceeaşi perioa... mai multe detalii

Mastercard, amendată de Comisia Europeană

Comisia Europeană a amendat Mastercard cu 570,56 milioane de euro pentru că a limitat posibilitatea comercianţilor de a beneficia de condiţii mai bune oferite de băncile stabilite în altă pa... mai multe detalii

ANAF declanșează operațiunea ”Iceberg”

”Operaţiunea „Iceberg” se va desfăşura pe întreaga durată a anului 2019 şi presupune intensificarea controalelor şi eficientizarea derulării acestora la companiile mari, cu scopul ... mai multe detalii

Activitatea Consiliului Concurenței în 2018

INVESTIGAŢII DECLANŞATE • În 2018 au fost declanşate 16 investigaţii privind posibile încălcări ale Legii concurenţei, cu trei mai puține față de anul precedent şi, în acelaşi t... mai multe detalii

Isărescu: Vreți dobânzi mai mici ? S-o credeți voi !

Guvernatorul Mugur Isărescu este chestionat de senatorul ALDE Daniel Zamfir pe tema ROBOR. Zamfir îl întreabă pe Isărescu dacă indicatorul ROBOR a fost manipulat de către bănci. Isăre... mai multe detalii

Isărescu și pitpalacii TV

Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, și-a arătat adevărata față, în ceea ce privește respectul său pentru presă. Isărescu despre Vâlcov: ”Se duce la televizor, sunt acol... mai multe detalii

Raiffeisen Acumulare, cel mai performant fond de pensii

La Gala de Inaugurare a Anului Bursier 2019, eveniment organizat de Bursa de Valori Bucuresti, Raiffeisen Acumulare a primit titlul de „Cel mai performant fond de pensii private Pilon III”. F... mai multe detalii

Au fost aprobate normele metodolocice la ”Prima Casă”

Ministerul Finanţelor Publice şiMinisterul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) au adoptat normele metodologice de aplicare aLegii pentru modificarea şi completarea... mai multe detalii

Nou președinte executiv la BCR Leasing

BCR Leasing va avea, din 15 martie a.c., un nou președinte executiv, Vlad Vitcu urmând să preia această poziție. Cu o experiență de 20 de ani în industria financiar-bancară, Vlad Vit... mai multe detalii

Studiu CRBE

În 2018 au fost livrați 431.000 m², dintre care 50% sunt situați în București;  Rata de neocupare a atins 3,7%, iar cele mai multe spații livrate au fost ocupate de companii d... mai multe detalii

City Grill a preluat Becker Brau

Grupul City Grill, cel mai important grup românesc de restaurante din piața locală, face un pas important pentru extinderea în centrul Bucureștiului prin preluarea spațiului fostei berării... mai multe detalii

Renovarea Sucursalei BNR Constanța

... mai multe detalii

Inscrie-te pentru newsletter

Aboneaza-te acum!