editia curenta - Anul XII, nr. 3, 2019 - Apare lunar
prima pagina | despre noi | arhiva | aboneaza-te | contact

Romania a primit Oscarul pentru turism

marul_de_aur.jpg
Premiul  Golden Apple

Clubul Presei de Turism - PressTour FIJET Romania, după o muncă asiduă de promovare a atracţiilor turistice româneşti prin media din care face parte fiecare membru, a reuşit să convingă Comisia de evaluare pentru Golden Apple a FIJET că destinaţiile propuse îndeplineasc toate criteriile necesare pentru ca România să fie selectată pentru atribuirea prestigiosului trofeu internaţional “Pomme d’Or” sau "Golden Apple", echivalentul Oscarului în turism. Acest premiu este acordat unei destinaţii sau personalităţi din turism care s-au evidenţiat în dezvoltarea turismului din ţara lor. Evaluarea a avut loc în timpul vizitei Consiliului Director al FIJET din luna mai 2009 în Romania. Vizită organizată cu sprijinul direct al Ministerului Turismului.

Prezentul trofeu marchează o premieră mondială, deoarece este pentru prima data când el este atribuit, în acelaşi an, pentru 3 destinaţii/personalităţi turistice ale unei ţări. Triunghiul Turismului Românesc, acum de aur, este format din urmatoarele laturi: Zona Ecoturistică Mărginimea Sibiului, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi Compania Aeriană Blue Air.mai multe detalii

Clubul Presei de Turism din Romania

Clubul Presei de Turism  - PressTour FIJET Romania este onorat sa fie oficialul romanesc afiliat al Fédération Internationale des Journalistes et Ecrivains du Tourisme(FIJET).
PressTour este format din jurnalisti profesionisti din presa scrisa, radio si televiziune care inteleg nevoile si cerintele membrilor asociatiei si colegilor. Obiectivul nostru permanent este de a oferi cele mai bune si cele mai profesioniste servicii pentru toti membrii.


Fiind o organizatie profesionala, oferim sprijin pentru jurnalistii membri in organizarea de calatorii si documentarea pentru intocmirea materialelor, si chiar cu introducerea acestor articole in respectate publicatii din intreaga lume. Prin organizarea unei comunicari directe cu jurnalistii, asiguram asistenta pentru membri nostri afiliati pentru ca  mesajul lor sa ajunga la presa si la public. mai multe detalii

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

FIJET

Infiintata la Paris in anul 1954 de catre asociatiile nationale din Franta si Belgia, FIJET este cea mai veche asociatie profesionala de scriitori si de jurnalisti de calatorie din lume. Cu un numar care depaseste in prezent 800 de membri, din peste 40 de tari de pe cinci continente, este cea mai mare organizatie profesionala internationala a jurnalistilor de turism.

Peste 25 de asociatii nationale afiliate reprezinta FIJET in tarile respective si ofera o baza profesionala pentru schimbul de idei si informatii. Asociatiile nationale includ jurnalisti din Algeria, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Croatia, Cehia, Egipt, Franta, Germania, Grecia, Israel, Italia, Liban, Libia, Luxemburg, Mexic, Maroc, Panama, Polonia, Romania, Rusia, Spania, Suedia, Tunisia, Turcia, Ucraina, SUA etc. mai multe detalii

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Jurnalistii specializati in turism pun umarul la schimbarea imaginii Romaniei

Clubul Presei de Turism (FIJET Romania) si-a ales, miercuri, 11 februarie, noua conducere ce are ca sarcina deosebita, pentru 2009, organizarea in luna mai a Intrunirii Consiliului Director al Federatiei Internationale a Jurnalistilor de Turism (FIJET).

Cu un mandat de doi ani, Victor Radulescu, noul presedinte al Clubului Presei de Turism – PressTour FIJET Romania  va fi ajutat de cei patru vicepresedinti alesi si ei cu un mandate de doi ani. mai multe detalii

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

FIJET viziteaza Romania

Autor: Jim Thompson (TravelJourno, FIJET-USA/Canada)

Fotografii (Ryker Lomas - TravelJourno, FIJET-USA/Canada)

Pentru neinitiati, Romania este adesea perceputa ca o tara veche definita de un trecut intunecat, unde legendele care includ vesnica fantoma a lui Dracula se intretes cu realitatea foarte recenta a viatii de cosmar a regimului Ceausescu.

Dar, cei care au vizitat aceaste frumoase, diverse terenuri, afla ca Romania este, din multe puncte de vedere, o tara gata pentru o noua descoperire. mai multe detalii

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Congresul Jubiliar  50 FIJET

In perioada 17-23 octombrie 2008., s-a desfasurat in capitala Sloveniei, Ljubljana, al 50-lea Congres Mondial al Federatiei Internationale a Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism (FIJET). La acest eveniment au participat jurnalisti si scriitori de turism din 30 de tari. Dincolo de importanta de a fi un jubileu, congresul de la Ljubljana a marcat si intrarea Romaniei in familia celor mai renumiti jurnalisti de turism.

Delegatia tarii noastre (Victor Radulescu - vicepresedinte, Corina Scarlat - vicepresedinte, Doina Constantinescu - membru fondator), a avut onoarea de a fi prezentata colegilor, alaturi de cele ale statelor Liban si Panama. Suntem mandri ca organizatia noastra nationala, Clubul Presei de Turism din Romania, este de acum membra cu drepturi depline intr-o organizatie internationala, care militeaza pentru dezvoltarea turismului si cunoasterea cat mai bine a zestrei frumusetilor naturale si a culturilor popoarelor de pe Mapamond. mai multe detalii

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Excursie in Cantabria organizata de FIJETESPAÑA

Fijetespaña, cu sponsorizarea Autoritatii de Turism din Cantabria şi organizata de catre Enrique Sancho, a invitat mai mulţi colegi de a participa la o calatorie documentara de presă care a avut loc între 15 şi 18 ianuarie 2009 in Cantabria.

Programul a inclus o vizită in capitala, Santander, situata intr-unul din cele mai frumoase golfuri din lume, celebra Pestera Soplao în care a fost descoperit recent un domeniu de chihlimbar cu nenumarate animale şi plante fosile, în Santillana del Mar cu faimosul sau colegiu roman, aproape de Pestera Altamira, cu Capela Sixtina de arta rupestra, la San Vicente de la Barquera cu minunatul sau litoral si in Parcul Natural de la Cabárceno, o zonă cu sute de animale sălbatice într-un habitat deschis. mai multe detalii

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Congres 51 in Shanghai

Suntem bucurosi sa va informam ca Shanghai, China, a acordat  aprobarile finale pentru a găzdui in 2009 Congresul Mondial FIJET. Acesta este un pas important pentru FIJET, deoarece este pentru prima dată cand  congresul este organizat în Asia.

Este de remarcat ca primul Congres în această parte a lumii se va petrece în spectaculoasa si frumoasa ţara care este China. (Preluare de pe siteul Press Tour)
http://www.presstour.ro/

FELICITARI !!!

Salveaza acest articol   del.icio.us | digg.com | slashdot.org | technorati.com | reddit | facebook | stumbleupon

 

nume foto

Oferte litoral Romania

 

 

bcr_sm.jpg
BCR, banca țării, a obținut un profit net de peste 1,2 miliarde de lei (258 milioane euro) în 2018, în creștere cu 80% față de anul precedent, pe baza rezultatului operaţional solid, a costurilor de risc reduse şi a performanțelor ridicate pe toate liniile de business. Cei puternici, nu se tem de ”taxa pe lăcomie” !
Sergiu_Manea_CEO_BCR.JPG
carduri_raiffeisen_jpg.png

Raiffeisen Bank a depasit pragul de 500.000 de carduri de credit, iar o alta noutate implementata in noiembrie este acordarea pe loc a cardurilor de credit in agentiile bancii sau in locurile special amenajate (cum sunt birourile mobile din magazinele eMag).        
 -----------------------------------------         

gettyimages_161098010_640x640.jpg

UPDATE: S&P confirmă la ”stabil” perspectiva ratingului pentru România. Se confirmă, încă o dată, că ratingul unei țări este similar cu ratingul celei mari mari bănci comerciale din sistem, respectiv BCR, banca țării, carea obținut un profit net de peste 1,2 miliarde de lei (258 milioane euro) în 2018, în creștere cu 80% față de 2017, pe baza rezultatului operaţional solid, a costurilor de risc reduse şi a performanțelor ridicate pe toate liniile de business.Standard & Poors’s, agenție de rating a riscului de credit, a păstrat la BBB- ratingul de țară al României, sub pretextul că mai așteaptă două săptămâni să vadă ce se întâmplă în țară. Normal să aștepte, când președintele Klaus Iohannis refuză să promulge Legea Bugetului.        
------------------------------------------        
Raiffeisen Bank lansează campania de comunicare a fondului
de pensii facultative (pilon 3) Raiffeisen Acumulare, încă o inițiativă care se adaugă celor din 2018: creșterea numărului de agenți de marketing (iunie 2018) și scăderea comisionului de
administrare (octombrie 2018).(mai mult la Bănci și macro)
raiffeisen_acumulare_pensii_p_f.jpg
raiffeisen_02.jpg

Powered by
alsys_data1.jpg
alsystravel_logo.jpg

Transferurile financiare pentru postările publicitate pot fi făcute
în contul RO64 RNCB 0281090594410001, BCR Floreasca - Media News Net SRL, J40/16178/29.08.2007, C.I.F. RO 22329021. Veți primi factura în format electronic. Va rugam semnalați transferul financiar la adresa breakingnewsjournal77@gmail.com  Tel. 0722.601.195


www.besthotels.ro
www.pensiunivaleaprahovei.ro
www.pensiunideltadunarii.ro
www.konkurs.ro
www.HelloRomania.eu
http://www.hotel-dana.ro/ro/index.htm
http://www.hotelsplendid.ro/
www.besthotels.ro

"TOP 10 AGENTII" - luna februarie       

EXIMTUR
-
afaceri corecte
PARALELA 45
- oferta superdiversificata
CHRISTIAN TOUR
- agresivitatea promovarii
SIMPA TURISM
- grija pentru tabere de vacanta
ROMANTIC TRAVEL

- poezia ofertelor
EUROLINES
- organizarea nemteasca
TRAVEL PLANNER
- perseverenta in calitate
ANA HOTELS
- luxul ofertelor SPA
TRANSILVANIA TRAVEL
- desprinderea de conventional
SINDROMANIA
- traditie in grija pentru sanatate

Pomme_dOr1.jpg
www.infotravelromania.ro
www.ulisetour.ro
www.pensiunideltadunarii.ro
http://www.mccc.mc/
http://www.romantictravel.ro
www.ramadaresortbudapest.hu
www.travelplanner.ro      

Miliardarii rusi se vor relaxa pe o insula privata

Miliardarii rusi vor putea locui pe propria insula nenaturala in Marea Neagra, informeaza site-ul postului de televiziune britanic Sky News. Constructia va incepe anul viitor pe o ampla si luxoa... mai multe detalii

Schimbări în managementul DPD

  DPD Romania, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata locala de coletarie si curierat expres, anunta schimbari strategice in echipa de conducere. Danail Danailov, membru al C... mai multe detalii

Grupul VELUX câștigă aurul la prestigioasa competiție internațională EPICA Awards

Grupul VELUX câștigă aurul la prestigioasa competiție internațională EPICA Awards, singurul premiu creativ jurizat de jurnaliști, pentru campania intitulată „The Indoor Generation - Ge... mai multe detalii

Alfredo Seafood obține certificarea MSC

Alfredo Seafood,una dintre cele mai importante marci din Romania, sub a carei denumire sunt importate si distribuite produse din peste si fructe de mare, anunta obtinerea certificarii MSC (Marit... mai multe detalii

Penalitățile comerciale pot fi supuse TVA

Companiile care închiriază proprietăți sau prestatorii de servicii pe bază de abonament precum:telecomunicațiile (telefonie, internet, televiziune), utilitățile publice, publicațiile e... mai multe detalii

Tren direct Cluj-Viena, din 9 decembrie

De duminică circulă un tren direct între Cluj şi Viena şi vestea este bună, fiindcă România este tot mai izolată din punct de vedere feroviar şi trenurile internaţionale sunt în declin.... mai multe detalii

Propunerea Directivei UE. Impozitarea activitaților digitale

Autor: Alexander Milcev, Partener, Liderul Departamentului de Asistență Fiscală și Juridică, EY România La nivel european, asistăm la o dezbatere aprinsă între statele membre pe pr... mai multe detalii

AmCham cere retragerea OUG propusa de MFP

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania) a anunţat, miercuri, că solicită retragerea imediată a proiectului de Ordonanţa de Urgenţă privind noile măsuri fiscale anuntaţe ... mai multe detalii

Acțiunile Erste Bank și Raiffeisen Bank, prăbușire la Bursă

Acțiunile proprietarului BCR, grupul austriac Erste Group Bank AG, și cele ale rivalului Raiffeisen Bank International se depreciază puternic miercuri, după măsurile anunțate de Guvernul Rom... mai multe detalii

Guvernul mdifică pragul dobanzii raprtat la ROBOR

Activele băncilor vor fi impozitate dacă nivelul ROBOR va depăși nivelul de 2% a anunțat, vineri, premierul Viorica Dăncilă, în ședința de guvern în care a fost aprobată ordonanța cu&n... mai multe detalii

CC investigheaza bancile comerciale

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație la băncile comerciale pentru a vedea dacă între acestea există înțelegeri ilegale privind concurența pe piața liberă. CC a făcut public... mai multe detalii

CTP castiga premiul Best Warehouse Developer

CTP, cel mai mare dezvoltator si administrator pe termen lung de parcuri industriale si logistice premium din Romania si Europa Centrala si de Est, isi reconfirma pozitia de lider al pietei loca... mai multe detalii

Bancpost nu mai există

De la 1 ianuarie 2019, Bancpost nu mai există, după ce a post preluată prin fuziune prin absorbție de Banca Transilvania. Managementul BT a dat un mesaj clienților. „Suntem bucu... mai multe detalii

Rezervele internaíonale ale României, 36,8 miliarde euro

La 31 decembrie 2018, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 33.065 milioane euro, față de 32.531 milioane euro la 30 noiembrie 2018. În cursul lunii au... mai multe detalii

Monede dedicate preluării președinției UE

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de07  ianuarie 2019, Banca Naţională a României va lansa în circuitul ... mai multe detalii

Directorul Băncii Mondiale a demisionat

Jim Yong Kim si-a prezentat demisia din functia de presedinte al Bancii Mondiale, pentru a lucra in sectorul privat. Informatia a fost confirmata de surse citate de publicatiile The Gu... mai multe detalii

INS a revizuit dinamica de creștere a economiei

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în sus, vineri, de la 4,3% la 4,4%, pe seria brută, creşterea economică din al treilea trimestru al anului trecut, faţă de aceeaşi perioa... mai multe detalii

Mastercard, amendată de Comisia Europeană

Comisia Europeană a amendat Mastercard cu 570,56 milioane de euro pentru că a limitat posibilitatea comercianţilor de a beneficia de condiţii mai bune oferite de băncile stabilite în altă pa... mai multe detalii

ANAF declanșează operațiunea ”Iceberg”

”Operaţiunea „Iceberg” se va desfăşura pe întreaga durată a anului 2019 şi presupune intensificarea controalelor şi eficientizarea derulării acestora la companiile mari, cu scopul ... mai multe detalii

Activitatea Consiliului Concurenței în 2018

INVESTIGAŢII DECLANŞATE • În 2018 au fost declanşate 16 investigaţii privind posibile încălcări ale Legii concurenţei, cu trei mai puține față de anul precedent şi, în acelaşi t... mai multe detalii

Isărescu: Vreți dobânzi mai mici ? S-o credeți voi !

Guvernatorul Mugur Isărescu este chestionat de senatorul ALDE Daniel Zamfir pe tema ROBOR. Zamfir îl întreabă pe Isărescu dacă indicatorul ROBOR a fost manipulat de către bănci. Isăre... mai multe detalii

Isărescu și pitpalacii TV

Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, și-a arătat adevărata față, în ceea ce privește respectul său pentru presă. Isărescu despre Vâlcov: ”Se duce la televizor, sunt acol... mai multe detalii

Raiffeisen Acumulare, cel mai performant fond de pensii

La Gala de Inaugurare a Anului Bursier 2019, eveniment organizat de Bursa de Valori Bucuresti, Raiffeisen Acumulare a primit titlul de „Cel mai performant fond de pensii private Pilon III”. F... mai multe detalii

Au fost aprobate normele metodolocice la ”Prima Casă”

Ministerul Finanţelor Publice şiMinisterul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) au adoptat normele metodologice de aplicare aLegii pentru modificarea şi completarea... mai multe detalii

Nou președinte executiv la BCR Leasing

BCR Leasing va avea, din 15 martie a.c., un nou președinte executiv, Vlad Vitcu urmând să preia această poziție. Cu o experiență de 20 de ani în industria financiar-bancară, Vlad Vit... mai multe detalii

Studiu CRBE

În 2018 au fost livrați 431.000 m², dintre care 50% sunt situați în București;  Rata de neocupare a atins 3,7%, iar cele mai multe spații livrate au fost ocupate de companii d... mai multe detalii

City Grill a preluat Becker Brau

Grupul City Grill, cel mai important grup românesc de restaurante din piața locală, face un pas important pentru extinderea în centrul Bucureștiului prin preluarea spațiului fostei berării... mai multe detalii

Renovarea Sucursalei BNR Constanța

... mai multe detalii

Inscrie-te pentru newsletter

Aboneaza-te acum!